FOTO Povestea artistei Iulia Hălăucescu. „Doamna acuarelei româneşti” a pictat epopeea barajului de la Bicaz

Iulia Hălăucescu (Verşescu) s-a născut pe 31 martie 1924, în comuna Tarcău, din judeţul Neamţ, într-o familie cu vechi tradiţii preoţeşti. Studiile le-a făcut la Şcoala primară şi Liceul teoretic de fete (astăzi Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”) din Piatra Neamţ.

Din 1943 a frecventat cursurile Facultăţii de Filozofie Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1948, cu specializarea în estetică. În timpul studiilor a participat la orele libere de desen şi pictură ale lui R.Schweitzer-Cumpăna. La îndemnul artistului Corneliu Baba, în 1949 s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Iaşi, iar după desfiinţarea Academiei, şi-a continuat studiile la Institutul „ Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, cu profesorii Ion Marsic şi Samuel Mutzner.

Pe 10 octombrie 1944, la vârsta de 20 de ani, s-a căsatorit cu ofiţerul de geniu Lucian Petronius Hălăucescu. După ce a fost retras din armată de către comunişti, acesta s-a impus ca unul dintre remarcabilii muzeografi de artă din Piatra Neamţ. Totodată, el a fost comisarul multora dintre expoziţiile semnate Iulia Hălăucescu. „Doamna acuarelei româneşti” cum era supranumită de criticii de artă (Valentin Ciucă) a murit pe 18 decembrie 2007, la vârsta de 83 de ani. „Epopeea Bicazului”, 200 de lucrări-document În anul 1958, la propunerea istoricului Mircea Petrescu Dâmboviţa, Iulia Hălăucescu a participat la activitatea grupului de cercetare în zona viitorului lac de acumulare Bicaz-Piatra Teiului.

În aceeaşi perioadă, sub conducerea academicianului C.Nicolaescu-Plopşor, răspunzător de problemele artei, a contribuit la materializarea proiectului Leonida, prin lucrări de artă reprezentând biserica veche de lemn de la Răpciuni (aflata la colecţia Muzeului Satului), biserica lui Simion Barnovski de la Hangu şi Palatul Cnejilor. Cei 10 ani de şantier (1950 – 1960) la construcţia barajului care urma să nască Lacul de acumulare Izvorul Muntelui au fost transpuşi de Iulia Hălăucescu în 200 de tablouri. „Epopeea Bicazului”, cum a fost denumită colecţia, surprind istoria aşa cum a fost trăită de martorii oculari. Aflată printre cei care spărgeau stânci şi turnau betoane, pictoriţa a reuşit să surprindă o istorie îngropată apoi de ape.

Citeste mai mult: adev.ro/pbd97r

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

🙋‍♂️ Buna! Cu ce te putem ajuta ?