Iulia Hălăucescu (1924-2007)

Am muncit și-am respectat harul cu care m-a înzestrat natura, Dumnezeu și doar atît. Restul a venit fără știrea și vrerea mea. M-am dăruit artei și oamenilor..

Iulia Hălăucescu – pictor, grafician membru permanent al Uniunii Artistilor Plastici din România (UPA). Se naște la 31 martie 1924, în Tarcău, județul Neamţ, într-o familie cu vechi tradiții creştin-ortodoxe, tatăl ei fiind preot.

A absolvit Academia de Filosofie (Bucureşti, 1948 – Estetica) şi Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” (Bucureşti, 1953), după ce a studiat pictura separat cu R. Schweitzer-Cumpană, artist emerit al artei. Din 1954  a fost un membru al UPA, participând de asemenea, în comisii internatnaţionale (1963-1968, 1978-1990) şi a fost preşedinte al filialei Piatra-Neamţ timp de 18 ani. Între 1956-1960 a participat în activitatea grupului de cercetare ştiinţifică pentru problemele de arta din regiune Bicaz. Ea a iniţiat lucrări de  cercetare pentru descoperirea unora dintre lucrările lui Lascăr Vorel şi a jurnalul său, , si a asistat fondarea Muzeului de Artă din Piatra Neamt (1964), fiind considerată unul dintre cei cinci membri fondatori.  A iniţiat, de asemenea, construirea  Galeriilor de Artă ale UPA în Piatra-Neamţ (1989).
A murit pe 18 decembrie 2007 la reşedinţa din Piatra Neamţ.

Citeste mai mult pe :https://melidoniumm.wordpress.com/2012/03/30/iulia-halaucescu-1924-2007-omagiu/

🙋‍♂️ Buna! Cu ce te putem ajuta ?