Cristian Petrescu

VI. Talk

ARTIST STATEMENT

Part of The World's Arts and Creativity

New Art
Cristian Petrescu

Cristian Petrescu este un om născut pentru a face artă, un om cu o întreagă poveste despre pasiuni puse în practică, despre regrete și mulțumiri. Numele s-ar putea să nu spună prea multe la prima audieție, dar el e clovnul pe care îl vedeți la aniversările copiilor sau vara, în Parcul Tineretului, el e Moșul de la serbări, atunci când Moș Crăciun nu reușește să ajungă la petrecerile copiilor, și, pentru cei care au prins anii de glorie ai Teatrului Tineretului, el este copilul care făcea figurație în piesele TT-ului. „Tatăl meu a fost șef de producție la teatru și eu am crescut în clădirea TT-ului. Aveam cinci ani și casa mea era teatrul. Am copilărit cu marii actori ai perioadei de aur a TT-ului. Ileana Stana Ionescu glumea mereu, spunându-mi că mă înfiază și mă ia la ea acasă. Au fost mentorii mei, au fost prietenii mei”, povestește Cristian despre primii ani ai copilăriei.

* De la sculptură, la vitrinier și, la final, la pictor butafor

Născut în spatele vilei Clement, perete în perete, a fost elevul sculptorului Pompiliu Clement, la Școala Populară de Artă, învățând sculptura artistică. Absolvent al Liceului de Artă din Bacău, cu specializarea pictură-sculptură, Cristian și-a urmat talentul și pasiunea, dar, neavând posibilitățile de a deveni sculptor, s-a orientat spre arta decorativă și, pentru mulți ani, a fost vitrinier la librăriile Bibliopolis. „Mai există, totuși, niște sculpturi făcute de mine, pe care le poți vedea la Centrul de Librării din fostul cartier Lenin”. Totuși, întreaga viață a rămas fidel teatrului și, în anul 2000, a dat concurs la TT, devenind pictorul butafor al instituției, cel care se ocupă de tot ce înseamnă pictură și desen de decor.

× Buna ziua, cu ce va putem ajuta?